Mierla – Curiozități și informații despre această pasăre

Mierla (Turdus merula) este o pasăre fascinantă care se găsește în numeroase regiuni ale lumii, iar în România este una dintre cele mai comune specii de păsări cântătoare. Cu un penaj de culoare neagră, bec portocaliu și cântec melodios, mierla a captivat mereu imaginația oamenilor. În acest articol, vom explora diferite aspecte interesante despre mierlă, de la comportamentul său la aspectele biologice și rolul său în ecosistem.

Descrierea fizică a mierlei

Mierla este o pasăre de talie medie, având o lungime aproximativă de 23,5-29 de centimetri, o greutate de 60-149 grame și o anvergură a aripilor de 34-38 de centimetri. Penajul său este în mare parte de culoare neagră, cu o nuanță ușor verzui-brună în anumite lumini. Mierla mascul are un bec portocaliu strălucitor, în timp ce femelele au un bec de culoare mai opacă. Această diferență de culoare la nivelul ciocului este un aspect distinctiv al mierlei.

Habitatul și răspândirea mierlei

Mierla este o pasăre adaptabilă și poate fi găsită într-o varietate de habitate, cum ar fi păduri, parcuri, grădini și chiar mediul urban în grădini și parcuri. Este răspândită pe tot cuprinsul Europei, din Peninsula Iberică până în Rusia, și este oaspete obișnuit în regiunile temperate ale Asiei de Vest și de Sud. De asemenea, se găsește în unele părți ale Africii de Nord. Această adaptabilitate a mierlei în ceea ce privește mediul în care trăiește este impresionantă și este unul dintre factorii care contribuie la succesul său în viața sălbatică.

Alimentația mierlei

Mierla este o pasăre omnivoră și oportunistă și se hrănește cu o varietate de alimente. Dieta sa include fructe de: porumbar, păducel, corn, mur, măceș, soc, măr, păr și altele. Pe perioada de reproducere preferă hrana de origine animală, aceasta fiind mai abundentă, iar iarna alege hrană de origine vegetală ca și bază a dietei. Această adaptabilitate în ceea ce privește hrana îi permite să supraviețuiască în diverse medii. Mierla are un comportament de vânătoare eficient, căutând hrana în sol sau în frunzișul de pe pământ. Aceasta își detectează prada cu ajutorul vederii și a simțului tactil, folosindu-și ciocul pentru a extrage hrana dorită.

Reproducerea mierlei

Sezonul de reproducere al mierlei are loc în primăvară și se termină la început de toamnă, iar cuibăritul se face de obicei în tufe dense, arbuști sau copaci. Cuiburile sunt confecționate din crengi, iar interiorul este tapetat cu iarbă, frunze și alte materiale moi. Femela depune de obicei 3-6 ouă de culoare albastră-verzuie. Incubația durează aproximativ 10-19 zile, iar puii părăsesc cuibul după 13-14 zile și rămân dependenți de părinți pentru o perioadă de încă 20 de zile. Părinții mierlei sunt devotați și au grijă de pui până când aceștia devin independenți. Durata medie de viață la mierlă este de 2-3 ani, dar unii indivizi pot trăi mai mult de 10 ani în condiții favorabile.

Cântecul mierlei

Un aspect fascinant al mierlei este cântecul său melodios. Masculii mierlei sunt cunoscuți pentru vocalizația lor puternică și variată, care poate include triluri și fluturări. Cântecul mierlei este utilizat pentru a marca teritoriul și pentru a atrage partenerii în timpul sezonului de reproducere. Fiecare mascul are un cântec distinctiv, ceea ce îl ajută să se identifice și să se distingă de ceilalți.

Comportamentul mierlei

Mierla este o pasăre activă și vigilentă. Ea petrece mult timp căutând hrană și patrulând teritoriul său. De asemenea, mierla este cunoscută pentru comportamentul său teritorial și poate fi destul de agresivă atunci când vine vorba de apărarea teritoriului sau a cuibului său. Cu toate acestea, în afara sezonului de reproducere, mierla poate forma grupuri mari și poate fi văzută împreună cu alte păsări cântătoare în căutarea hranei.

Curiozități biologice

1. Comunicare prin cântec
   Mierla folosește cântecul nu numai pentru a atrage parteneri și pentru a marca teritoriul, ci și pentru a comunica cu alte mierle. Cântecul poate fi folosit pentru a semnala pericole sau pentru a stabili legături cu alte păsări din apropiere.
2. Viziune excelentă
   Mierla are o vedere excelentă, ceea ce îi ajută să detecteze rapid prada și să evite pericolele. Acesta este un avantaj important în vânătoarea sa de insecte și viermi.
3. Creșterea populației
   Populația de mierle este considerată stabilă și nu se află sub amenințarea extincției. Cu toate acestea, schimbările în mediul lor de trai, cum ar fi defrișările, vânătoarea, intensificarea agriculturii și utilizarea excesivă a pesticidelor care reduc resursele de hrană pot afecta habitatul lor și, implicit, populația.

În România mai pot fi întâlnite și alte mierle din familia Turditae:

1. Mierla albastră

Denumirea științifică este Monticola Solitarus, este o specie foarte rară și este necuibăritoare. În România are doar 4 observații. Europa de Sud, Africa de Nord și Nord-Vestul Asiei sunt locurile unde această specie cuibărește până la altitudini de 3.000 de metri. Pe luncile râurilor și pe țărmuri poate fi observată deoarece preferă să stea în aproprierea apei. În principal este sedentară, însă unele populații migrează spre sud sau sud-est. Culoarea penajului al mierlei albastre este negru cu albastru.

2. Mierla de piatră

Mierla de piatră sub denumirea științifică Monticola saxatillis este o specie migratoare rară în România. Cuibărește în Sudul Europei, Asia Mică și Asia de Est, cu populații mai mici în Europa Centrală și Africa de Nord-Vest. Această pasăre preferă carierele de piatră din zonele montane și de deal, precum și alte habitate stâncoase. Dieta sa include insecte și soparle mici, iar în timpul migrației consumă și fructe de pădure. În iernile sale, migrează în Africa tropicală. Penajul său este alb cu nuanțe de portocaliu, maro și albastru.

3. Mierla gulerată

Mierla gulerată sub denumirea științifică Turdus torquatus, prezintă asemănări notabile cu mierla obișnuită. Totuși, masculii se disting prin prezența unei benzi albe pe piept și prin aspectul solzos al penelor din partea inferioară, cu margini mai deschise la culoare. Această specie își are cuibăritul tipic în zonele montane, dar în timpul migrării, în lunile martie și octombrie, poate fi întâlnită și în alte tipuri de habitate. Cuibărește sporadic în aproape toate regiunile montane din Europa, inclusiv în pădurile de conifere, pe pajiști alpine, în zone cu arbuști sau ienupar. Penajul său este predominant negru, cu detalii albe.

Concluzie

În concluzie, mierla și speciile sale înrudite, precum mierla de piatră și mierla gulerată, reprezintă părți esențiale ale ecosistemelor noastre. Aceste păsări nu numai că ne încântă cu cântecul lor melodios și cu aspectul lor distinctiv, dar au și un rol vital în menținerea echilibrului în natură.

Mierlele contribuie la controlul populațiilor de insecte dăunătoare și la dispersarea semințelor plantelor, favorizând astfel regenerarea habitatelor naturale. Ele servesc, de asemenea, ca hrană pentru prădătorii superiori, ajutând la menținerea lanțului trofic. Cu toate acestea, schimbările în mediu și distrugerea habitatelor pun în pericol aceste specii.

Este esențial să protejăm și să conservăm habitatul acestor păsări minunate, să evităm poluarea și defrișările excesive, și să ne angajăm în conservarea biodiversității. Prin eforturile noastre, putem contribui la asigurarea viitorului acestor păsări și la păstrarea echilibrului ecologic pe care îl aduc în viața noastră.

Mierlele nu sunt doar păsări frumoase, ci și gardieni ai naturii. Să le protejăm și să le apreciem pentru rolul lor esențial în ecosistem este o datorie pe care o avem față de mediul nostru înconjurător și viitoarele generații.